Foto: BIHORSTIRI.RO

Ambiţii mari la Aeroportul Internaţional Oradea. De mai bine de 3 săptămâni, au început deja lucrările de extindere şi reabilitare a pistei de decolare-aterizare deşi obiectivul se află încă în litigiu, mai exact, câştigătorul licitaţiei a fost contestat.


Foto: EBIHOREANUL.RO

În fine, a avut loc şi inaugurarea oficială a lucrărilor aşa că buldozerele şi excavatoarele au trecut la treabă. Proiectul, în valoare de aproape 100 milioane de lei, finanţat în mare măsură prin Programul Sectorial Vectorial – Transporturi, a fost câştigat de asocierea Porr Construct, Teerag-Asdag Aktiengesellschaft şi Col-Air Trading care şi-a asumat riscul începeri lucrărilor deşi instanţele judecă încă o contestaţie a licitaţiei.


Foto: BIHORSTIRI.RO

Constructorii au dat asigurări că noua pistă va fi gata până în octombrie 2015, care este termenul limită pentru terminarea lucrării. În caz contrar, contractul prevede penalizări de 50,000 de euro pentru fiecare zi de întârziere, scrie presa locală care a participat la inaugurarea oficială.


Foto: EBIHOREANUL.RO

Noua pistă va avea, la finalizarea lucrării, o lungime de 2.100 de metri şi o lăţime de 45 de metri în loc de 1.800 de metri şi 30 metri lăţime acum. De asemenea, aeroportul va avea o platformă extinsă, de 33.000 metri pătraţi, aptă să primească şi aeronave grele (în total şase), două noi căi de rulare, o instalaţie de balizaj pentru semnalizarea luminoasă a pistei pe întreaga lungime atât de-o parte, cât şi de cealaltă, precum şi o uzină electrică aptă să deservească toate instalaţiile şi sistemele Aeroportului. Pe parcursul derulării acestor lucrări, aeroportul va fi închis traficului timp de 59 de zile începând din 22 aprilie 2015.


Foto: BIHORSTIRI.RO

Читайте также  BUCUREŞTI-STOCKHOLM CU TAROM LA DOAR 99 EURO/PERSOANĂ

Directorul aeroportului, Gheorghe Pasc, a anunţat la inaugurarea lucrărilor că au obţinut deja aprobarea Comisiei Europene pentru a organiza licitaţii în vederea deschiderii a 10 curse externe de la Aeroportul Oradea, începând de anul viitor. Aceste licitaţii vor fi organizate în trimestrul II al anului viitor, potrivit ebihoreanul.ro care îl citează pe Pasc.

Harald Braun (foto – cu arătătorul în mână), directorul Porr Construct, principala firmă din asocierea care a câștigat licitația, s-a arătat încântat că oferta depusă (descrisă drept „corectă”) a fost cea aleasă și a dat asigurări că lucrările vor fi încheiate înainte de termenul convenit (31 octombrie 2015). Mai mult, Braun a precizat că închiderea totală a Aeroportului (pentru demolarea și refacerea pistei) va dura cel mult 59 de zile, cu începere din 22 aprilie. Oricum, penalizările sunt de zeci de mii de euro/zi în caz de depășire a termenului.