Foto: AEROPORTUL INTERNAȚIONAL IAȘI
Aeroportul Internațional Iași își depășește record după record. Dacă în luna iunie anunțase o creștere spectaculoasă de peste 100%, în iulie a depășit toate așteptările. Astfel, aeroportul din capitala regiunii Moldova a anunțat o sporire a numărului de pasageri cu 160%. Cifra înregistrată luna trecută a atins valoarea de 96.434 de călători față de 37.138 înregistrați în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, cifrele privind traficul înregistrat în iulie 2016 sunt de trei ori mai mari față de cele înregistrate în iulie 2014, se arată într-un comunicat de presă al aeroportului.
În prezent, Aeroportul Iași procesează, într-o singură lună, un număr mai mare de pasageri decât înregistra într-un semestru întreg la nivelul anului 2012.
Marius Bodea, președintele C. A. al Aeroportului International Iași, a declarat citat în comunicatul aeroportului:
“Aeroportul Internațional Iași confirmă încă o dată buna evoluție pe piața de profil, reușind să deservească astăzi un număr tot mai mare de pasageri, cifrele demonstrând, fără echivoc, că am ieșit din liga aeroporturilor locale și ne adresăm bazinului regional. Este cu atât mai mult o bucurie și o mândrie, cu cât Aeroportul Internațional Iași a devenit un brand. Astfel de evoluții spectaculoase nu se întâmplă des, iar prin seriozitatea cu care am abordat legătura cu companiile aeriene și implicarea pentru a le oferi acestora condițiile de siguranță, securitate și confort, suntem acum o investiție sigură pentru partenerii noștri. Am reușit, printr-o bună organizare, aici, să facem posibil ca în doar 4 ani de mandat, Aeroportul Iași să atingă astăzi traficul preconizat pentru anul 2024, în proiecția de trafic pe termen lung, realizată acum câțiva ani. Însă, în esență, fluxul crescut de pasageri nu reprezintă o informație statististică seacă, ci este definiția unei mobilități din ce în ce mai mari a oamenilor, ceea ce oriunde în lume se reflectă în dezvoltare locala. Suntem optimiști că în anul următor Aeroportul Iași va reuși să proceseze un număr de aproximativ 1.200.000 de pasageri, cu mult peste pragul psihologic de un milion, ceea ce ne oferă încrederea că vom ajunge să fim al doilea aeroport regional al României, raportat la numărul pasagerilor deserviți. Dar, odată cu această proiecție, apare și îngrijorarea că dacă nu vom fi susținuți energic de autorități pentru asigurarea unei infrastructuri corespunzătoare de acces spre aeroport, precum și asigurarea unor noi investiții corespunzătoare în infrastructura de terminal și parcare aeronave, atunci vom asista neputincioși la plafonarea traficului înregistrat. Cu toate că astăzi Aeroportul Iași a trecut pe profit, fiind printre puținele aeroporturi regionale/locale din România, care corespund criteriilor de prioritizare a investițiilor în Masterplanul General de Transport al României, constatăm cu mâhnire că suntem ignorați aproape complet și trimiși la coada exercițiului financiar european 2021-2030. Or, Aeroportul Internațional Iași are nevoie acum de noile investiții, nu în următorul deceniu. Ar fi tragic să fim obligați să luăm credite, ori Consiliul Județean Iași să aloce, din veniturile sale, sume de bani ce puteau primi o altă destinație, când avem fonduri nerambursabile la dispoziție și noi am făcut absolut tot ce trebuia pentru a fi confirmați eligibili la finanțare”.
Investițiile făcute în ultimii ani de aeroportul ieșean în dezvoltarea infrastructurii aeroportuare și a portofoliului de rute directe se reflectă în cifrele care situează Iașiul în topul creșterilor privind traficul de călători în primul semestru din acest an, se mai precizează în comunicatul transmis astăzi. În luna iunie 2016, spre exemplu, numărul călătorilor care au ales serviciile aeroportului ieșean a ajuns la 70.462, ceea ce înseamnă o creștere de 111% față de aceeași perioadă a anului trecut.
În prezent, din Iași, se poate zbura direct spre 16 destinații externe, iar în toamna acestui an vor fi operaționale două zboruri interne noi, Cluj și Timișoara. Doar de la începutul anului, capitala Moldovei a devenit punct de plecare spre șase noi orașe: Barcelona, Bruxelles, Koln, Madrid, Larnaca și Catania, iar din iulie 2016 Iașiul este bază aeriană pentru o a treia companie aviatică.